Pentru că, vă vine să credeţi sau nu, unele categorii de bilete pentru concertul lui Pepe de 1 Martie din Beraria H, de anul viitor, sunt aproape epuizate, s-a decis. Or să fie mai multe concerte cu Pepe la H şi prima dată este deja confirmată.

Vineri, 29 noiembrie, de la 22.00 ştiţi unde ar trebui să fiţi şi să nu ziceţi că nu v-am zis. O să fie o seară de „ieşit afară” cu prietenii perfectă mai ales că vorbim de un dublu concert. În deschiderea concertului lui Pepe vor cânta cei de la TYPPO o trupă de super muzicieni care cu „Istoria Muzicii Româneşti” din septembrie, tot de la Berărie au strâns peste 1500 de oameni în Oraşul Plin De Viaţă iar feedback-ul a fost absolut extraordinar.

Detalii Concert Pepe în Beraria H

Accesul pentru concert se va face începând cu ora 19:45. Concertele vor începe de la 22.00.

Preţul biletelor pentru concert

Pentru Categoria A însemnând în faţa scenei cu loc la masă preţul este de 45 de RON. Pentru accesul general cu loc la masă rezervat preţul este de 30 de RON în timp ce pentru părţile laterale din stânga şi dreapta scenei cu rezervare de loc la masă preţul este de 20 de RON de persoană. Copiii cu vârsta de 10 ani inclusiv au intrarea gratuită însă nu au loc rezervat la masă.

Biletele pot fi cumpărate online de pe yellowtickets.ro şi iabilet.ro sau direct de la Berăria H sau din magazinele Flanco iar în caz că vor mai fi, şi de la intrare în seara concertului.

Se pot face şi rezervări pe site-ul celor de la Berăria H sau în aplicaţia lor de pe Google PLAY şi AppSTORE, prin email la adresa vreau@berăriah.ro, dar cel mai bine, la numerele de telefon: 0725345345 sau 0727345347.