A pornit ca un experiment în studio şi a ajuns ca dintr-un draft, o joacă de producţie, să se concretizeze într-un single nou nouţ, cel de-al treilea lansat de Teodora Sava de pe albumul ei de debut. „Loving” vine după „First” şi „Never Enough” şi observăm deja că Téodora îşi şlefuieşte deja propriul stil şi îşi defineşte propria personalitate muzicală, împotriva curentului, cumva, faţă de ceea ce „se poartă” în industria de pe la noi, în mod cert ALTFEL.
Chiar şi „schimbarea” numelui de scenă din Teodora Sava în Téodora parcă limpezeşte şi mai mult lucrurile în ceea ce priveşte toată această maturizare, în primul rând, din punct de vedere muzical, a artistei. Este din ce în ce mai clar că Téodora este aici ca să rămână şi să se impună iar „Loving”, piesa nouă, este cel mai bun exemplu în ceea ce priveşte constanţa şi consistenţa, un pas important în toată această călătorie a artistei.
„Puţin mai greu dar iată că a apărut şi „Loving”. Spun „mai greu” pentru că în piesă vorbesc despre momentul acela în care eşti vulnerabil într-o relaţie şi cumva am vrut să ţin pentru mine. Doar pentru că mi-am dat seama că muzica poate fi şi terapie si te poţi descărca am zis că trebuie să scot piesa aceasta. Totodată, totul a durat un pic mai mult de data aceasta fiindca „Loving” a pornit ca experiment fiind practic primul meu pas în ceea ce înseamnă producţia tehnică efectivă a unei piese.”
Şi pentru că vorbeam de lucruri făcute împotriva trendului, Téodora continuă parcursul ei în totală independenţă. Şi „Loving” este un single produs şi lansat fără sprijinul activ al vreunei case de discuri, lucru extrem de greu în 2022 dar cu atât mai mult de apreciat şi mai ales de susţinut. Compoziţia şi versurile îi aparţin Teodorei şi Adrian Emanuel Radu fiind cel care a adăugat „the final touch”. Cu Adrian, Téodora formează deja o echipă în studio fiindcă el este cel care a lucrat pe partea de producţie şi la „First” şi la „Never Enough”.
Pe Téodora o cunoaştem de la NEXT STAR acolo unde a ridicat o ţară întreagă în picioare începând cu juriul în momentul în care a cântat Listen de la Beyonce. A fost un moment excepţional care a rămas întipărit în memoria tuturor iar zecile de milioane de vizualizări făcute pe conturile de socializare confirmă acest lucru. Pepe, Lora, Maria Cârneci şi Vasile Murariu dar şi o ţară întreagă au declarat-o extraterestră lucru care s-a repetat câţiva ani mai târziu şi la X FACTOR când a arătat încă o dată dacă mai era cazul faptul că este una dintre cele mai bune voci din noul val.
Între timp, Téodora a continuat să se pregătească pentru ceea ce înseamnă cariera sa muzicala şi-a continuat studiile. A terminat deja George Enescu unde a studiat flaut pian şi canto jazz şi in prezent este la Londra la British and Irish Modern Music Institute, la specializarea Music Performance și Music Business ceea ce ne face să înţelegem exact cât de serios ia lucrurile în ceea ce priveşte ceea ce vrea să facă mai departe.
CONTACT PR & MANAGEMENT
Email: savateona@yahoo.com
Telefon: +40745653904
Instagram: https://bit.ly/InstaTEODORA
Facebook: https://bit.ly/2IOUSiT
YouTube: https://bit.ly/3pQZvJP